Căutare

Monday, August 8, 2016

Duminica în familie sau diva la cumpărături

Vă anunț pe această cale că m-am făcut o divă cu nasul pe sus. Să vă povestesc.

Azi au venit acasă copiii prietenului meu. Mai devreme cu o zi. Stau o săptămână cu noi și o săptămână cu mama lor, și de obicei vin lunea. Deci au venit azi pe la prânz și am zis să le fac brownies, să-i răsfăț, că mama lor e obsedată de mâncare sănătoasă și îi ține numai pe sucuri, crudități, orez și fasoale neagră. Eu sunt fix invers, nu mi-aș bea prânzul nici picată cu ceară. Ce nu se poate mânca cu tacâmuri sau măcar cu degetele, pentru mine nu reprezintă masă principală. 

Doar că nu aveam în casă ingredientele necesare pentru prăjitură, așa că a trebuit să fac un drum la Tesco, singurul supermarket din cartierul ăsta oribil în care locuiesc acum. Am plecat pe la 5, cu scârba deja așternută pe față, la gândul că fiind duminică, o să dau la toate colțurile de români care beau bere, scuipă semințe și fluieră după fete, plus inerentele manele răsunând din curți și de pe la ferestre, că fu frumos afară și când e frumos afară miroase tot cartierul a grătar și se știe că micii fără manele nu sunt buni. 

Acum, să ne înțelegem. Pe lângă faptul că nu îmi place fauna din acest cartier în care petrec cât de puțin timp pot și ala de regulă la mine în curte, nici nu-mi place să fac cumpărături din astea cu contact uman, adică față în față, că doar plătesc wifi, nu? Cumpăr online tot ce îmi trebuie și mi se aduce acasă, în slotul orar agreat de mine. Căratul de plase mi se pare primitiv, ca să vedeți ce aere de divă am, zici că m-a facut mama online și m-a adus barza la ușă. 

În supermarketuri mai intru și ies rapid, doar pentru fructe, apă, tampoane și alte chestii urgente, că am și eu o viață, nu pot să-mi irosesc timpul liber făcând chestii, când pot sta. De fapt, de aia muncesc, să am bani să îmi permit să stau în timpul liber, nu să fac curat, să calc, să car plase, să gătesc, să montez mobilă și mai știu eu ce chestii fac oamenii prin casele lor. 

Hai că iar deraiez. Deci am plecat la Tesco. Numai că Tesco era inchis! La ora 5! Jur că nu am văzut în viața mea un Tesco închis la ora 5. Dacă mai aveam nevoie de vreo confirmare că stau într-un cartier nasol, d-apăi na c-am primit-o. Și pentru că deja le spusesem copiilor că le fac prăjitură, a trebuit să mă descurc. Am luat magazinele din zonă la rând în încercarea mea de a cumpăra făină, zahăr, ouă, ciocolată neagră, unt fără sare și nuci pecan. Magazinele de genul acesta au în general produse etnice, în funcție de ce comunități predomină în zonă. Aici primează românii apoi polonezii, indienii și africanii. Produse englezești, ioc. În primul magazin am reușit să găsesc nuci pecan, niște ouă de care nu am auzit dar măcar nu erau expirate, o făină cu nume ciudat dar englezesc, că alternativa era o făină turcească și am zis să merg pe mâna englezilor, un zahăr pe care parcă l-am văzut la Tesco pe care l-am preferat zahărului Mărgăritar, că nu am încredere în produsele românești comercializate aici, mai ales în magazinele astea mici de cartier. I-am întrebat pe băieții indieni de la casă dacă au ciocolată neagră sau unt fără sare, că nu le găseam, și mi-au zis că întreb de produse ciudate. Până la urmă am găsit ciocolata neagră că aveau, chiar de trei feluri, ca să vedeți ce bine știu stocul. Mai îmi trebuia doar unt. 

Intru la următorul magazin, Bucovina. Mă întâmpină o muzică populară, săltăreață, prea tare pentru urechile mele fine de divă. Era clar că nu puteam să stau prea mult, că muzica dată tare îmi declanșează anxietatea, că sunt o divă complexă cu probleme psihice. Așa că o întreb pe prima fată care îmi iese în cale, româncă, evident: "Vă rog frumos, aveți unt fără sare?" Se uită la mine vreo trei secunde, apoi îmi trântește un "nu știu" scurt și își vede de treabă mai departe. Eu rămân perplexă puțin, că m-am dezobișnuit să fiu flituită de angajați, adică de obicei dacă întreb de o chestie, fie sunt condusă la raftul respectiv, fie mi se spune unde este acel raft, depinde de mărimea magazinului. 

Apucată de aerele de divă, ca să nu zic de nervi, o deranjez iar pe tipă și insist: "Unde țineți de obicei untul și produsele similare?" Îmi aruncă un "în frigiderul din spate" fără să îmi arunce și o privire. ce să mai zic de un zâmbet de complezență? Merg la frigiderul din spate: un miliard de sortimente de cașcaval și brânză topită, nici un unt. Altă angajată aranja ceva la raftul de lângă frigider. Gândindu-mă că poate nu văd ce-mi trebuie din cauză că nu mă pot concentra din cauza volumului muzicii, zic să o întreb și pe ea: "Vă rog frumos, aveți unt fără sare și nu-l văd eu?" Îmi aruncă o juma de privire și îmi zice: "tot ce avem e acolo." No buuuuun! Zic "mulțam frumos" la care nu mi se răspunde și mă car de acolo. Și muzică dată tare și nesimțire e prea mult pentru nervii mei gingași.

Următorul magazin e est european dar mai mult românesc. Nu e muzică, pfiu! Mă duc fix la raftul cu lactate, că îl văd de la ușă. Printre miliardele de cașcavaluri, iaca și niște pachete de Unt de Masă. Cu sare, 0,03% dar mai bun decât margarina. Iau și un borcan de compot de vișine, și mă duc la casă. Mi se ia o taxă de 50 de pence că plătesc cu cardul, asta e, și plec naibilui acasă.

Cât timp a stat prăjitura la cuptor, am băut un pahar de rose în grădină, fericită că vecinii români de la trei case distanță nu au chef în curte azi și pot și eu să-mi aud gândurile. Cu mirosul de mici pot să trăiesc dar mi-e greu cu manelele, vă spusei. Și îmi dădui seama de ce e așa liniște de vreo săptămână: vecinii sunt în România în vacanță! Că toți pleacă în august acasă, știu eu de la clienții mei.

P.S. Prăjitura fu aproape un succes.