Și zisei să vă spun și vouă, în cazul în care nu v-ați trezit la realitate. Sau poate că la nivel subconștient îmi comunic informația mie însămi, în scris și oral, că nu reușesc să mă mai trezesc la realitate o dată, deși mental îmi spun zilnic că parcă e alt an.
Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine ce se întâmplă între Crăciun și 1 Februarie este supranatural. Legile fizicii nu se mai aplică, habar nu am în ce dată suntem sau în ce zi a săptămânii, când trebuie să scriu data pe undeva pun tot 2019, tai, încerc iar, eșuez, mă enervez, și o las baltă că e doar o dată, în puii mei. Viața mea, de altfel foarte bine organizată, este într-o degringoladă totală. Nu mă ajută nici faptul că sunt liber profesionistă, deci nu mă duc la serviciu după un program dinainte stabilit. Când miercurile îți seamănă cu duminicile, se duce dracului orice simț al timpului.
Eu, înainte de Crăciun nu am mai avut și timp de muncă pentru că pentru prima dată în viața mea am fost extraordinar de cuprinsă de spiritul Crăciunului. M-am luat cu cumpăratul de cadouri, cu luminițele de Craciun din centrul Londrei la ceas de seară, cu Winter Wonderland și alte activități de Crăciun pe care nu le mai țin minte. Aaaa, da, și cu băutul de vin fiert la diverse puburi și probabil că asta a contribuit la uitarea unor chestii. Dar, ca să știți, am făcut bradul pe 1 decembrie și am încercat să fac și sarmale pe 23 decembrie. Eșec total. Cu sarmalele, zic. Bradul a fost ok.
Perioada dintre Crăciun și Revelion e reprezentată de o beznă totală în mintea mea. Pe de o parte m-am uitat la sezonul doi din "You" și pe de altă parte am fost plină de calmante. Am fibrom uterin și durerile sunt atroce la menstruație și anul acesta, adică anul trecut (ce v-am zis!), menstruația și Crăciunul s-au suprapus, că așa se suprapune ea, menstruația, cu toate chestiile incitante din viața mea.
Am început să îmi trec menstruațiile în agendă drept "noaptea minții", așa de rău e, dar să facem haz de necaz, zic. Măcar mă pot droga legal. Cu paracetamol, că atât primesc de la medicul meu de familie. Eu încerc să îi explic că nicio divă nu a murit de supradoză de paracetamol, dar el insistă să fiu eu prima. No, bine.
Apoi a fost ziua mea, fix de Revelion, ca în fiecare an de altfel, că așa cade, că așa m-am născut eu, pe 31. Am sărbătorit cu un tort la soră-mea acasă, dimineața devreme. Am crezut că îmi va sufla nepoata în lumânări, dar n-a avut chef, a trebuit să-mi suflu singură, apoi a trebuit să plec acasă, că mi s-a comunicat în prealabil să fiu la domiciliu între 10 și 12, pentru inspecția anuală la gaze.
Am stat smirnă, să nu cumva să ratez când vine omul la ușă. La ora 1 eu trebuia să plec, că îmi începea propria sărbătorire la ora 2. Dacă am văzut că se face ora 12.30 și oamenii cu gazele nu mai vin, eu am zis să purced a mă îmbrăca. Taman imi pusesem rochia de mătase roșie ca focul, să îmi surâdă norocul, și ruj, tot roșu, pe-o buză numai, că atât am apucat, când iaca sună cineva la ușă. Am deschis, ce să fac? Eram o apariție, ce mai! Ora prânzului și eu gătită în rochie roșie, decoltată, rujată pe jumătate, ziceai că sunt scăpată de la vreo secție de psihiatrie, parcă eram Miss Havisham dar nu varianta mireasă, ci varianta nașă de cununie la o nuntă de cartier, minus sarmale în cap, nu de alta dar sunt tunsă șic și bob. Măcar părul să-mi stea bine, ce dacă lumea se surupă în jurul meu.
Pe scurt, cică nu sar în aer curând, am întrebat de trei ori, parcă să-i confirm omului că-s eliberată temporar de la psihiatrie, pe perioada sărbătorilor de iarnă, așa că am plecat liniștită. Cu metroul, în rochie de mătase, haină de blană (falsă), poșetuță de lac. Ținuta a fost completată de o caserolă de plastic în care mi-a adus o prietenă prăjituri mai demult și o dorea înapoi fix în ziua aia. Mi-a fost și frică, doar ce văzusem pe Instagram că era și Dana Budeanu în Londra. După ce că eram încălțată în balerini, mai aveam și caserola aia cu mine, plus ștrampi den 40. Noroc că ea era în Mayfair și eu nu, doamne ajută.
Tot pe scurt, am terminat petrecerea la miezul nopții. Pe această cale vreau să mulțumesc primarului Londrei pentru spectaculoasele focuri de artificii, miilor de turiști pentru entuziasmul arătat față de ziua mea de naștere și forțelor de ordine pentru efortul depus în a menține ordinea și disciplina. Nu trebuia, dar mulțam fain pentru deranj. Vă pup!
După ziua mea s-au mai întâmplat niște chestii, printre care ziua unei prietene, unde am dansat până la ora două dimineața într-un club rău famat plin de traficanți de droguri și prostituate. Mă rog, așa i-am catalogat eu, fără să vorbesc cu ei, doar uitându-mă la ei de sus, printre aere de superioritate, că așa sunt eu, zici ca sunt de la Buckingham Palace, nu din Craiovița-Nouă. Deci e posibil să mă înșel, deși nu cred că așa ceva e posibil.
Câteva zile mai târziu am plecat în tradiționala mea călătorie din luna ianuarie în insulele Canare, de data aceasta, ca și anul trecut, în Tenerife. Am plecat cu niște prietene, parcă eram începutul unui banc: o australiancă, o irlandeză, o englezoaică, o franțuzoaică-americancă și o româncă au plecat în Tenrife. Nu își mai amintesc ce s-a întâmplat acolo că au fost la all inclusive. Ghiciți a cui a fost ideea cu all inclusive? A româncei, bine înțeles! Ghiciți cui nu i-a priit all inclusive din motive de vegetarianism/veganism/intoleranțe diverse? Restului, bineînțeles! Ghiciți cui i-a priit alcoolul nelimitat de la all inclusive? Tuturor, bineînțeles!
Bonus, românca s-a întors acasă cu ideea să scrie iar pe blog. Amu' să vedem cât o ține, că aceasta-i întrebarea.
No comments:
Post a Comment