Sa clarificam de la inceput, înainte sa va entuzismati prea mult. Nu mai am aventuri de-o noapte, și nu am mai avut din 2010.
Pe vremea aia am avut o perioada în care mi se părea mie ca aventurile de-o noapte reflecta cât sunt eu de femeie adevarata, extraordinar de independenta și puternica. O reflecta asta la alte femei, nu zic nu. La mine nu a fost cazul. Sincer, mi se părea ca e mai mare deranjul. Plus ca au fost niște ocazii în care abia i-am scos pe domnii respectivi din casa, ca ar fi vrut sa dormim îmbrățișați sau ceva. O data îmi amintesc ca a adormit un tip și nu am reușit să-l trezesc. Am tras de el, i-am dat picioare, parca murise, zău, doar ca sforăia. S-a trezit a doua zi la prânz. Deja făcusem pace cu ideea ca o sa rămână în casa mea pe veci. Mă gândeam dacă sa ii fac loc în șifonier, sau sa mă mut. Poate cel mai mare eșec la aventuri de-o noapte l-am avut când a revenit tipul a doua zi, neinvitat, cu flori și pizza. Cred ca aia a fost ultima mea încercare. Am abandonat proiectul, am zis sa las alte femei mai talentate sa se ocupe de sexul fără sentimente, ca la mine nu mergea neam.
Cand am avut escapade la domiciliul cuiva și am rămas peste noapte, era foarte simpla evacuarea a doua zi: îmbrăcat și ieșit pe usa. Erau vremuri mai simple atunci, în care puteam sa ies pe usa la cinci minute după ce mă trezeam.
Acum, dacă ar fi sa am o aventura de-o noapte, în primul rând ar trebui sa împachetez câteva lucruri, fără de care serile și diminețile mele nu se pot desfășura corespunzător.
Pentru seara îmi trebuie neaparat periuța de dinți electrică, ata dentară și dusul bucal. Asta doar pentru gura. Pentru corp am nevoie de următoarele: mănușile exfoliante pentru dus, gelul de dus hipoalergenic, și crema de corp fără miros. Pentru fata, crema pentru tratamentul melasmei (petele de la solarul din tinerețe) și crema hidratanta fără miros. Plus bentița de par, sa nu îmi dea bretonul în crema, și lenjerie intimă de bumbac pe tot fundul pentru dormit, ca nu dorm în dantela nici dacă dorm cu Brad Pitt. Pentru înainte de dormit: lampa de terapie pentru tulburări afective sezoniere, dacă e iarna, și tableta și căștile sa adorm uitându-ma la un serial. Pentru dormit: lenjerie de pat curata, plapuma groasa chiar dacă e vara, perna moale și dopuri de urechi.
Pentru dimineața de după îmi trebuie în primul rând my French Press cu cinci măsuri de cafea ca nu am încredere în englezi. Ei sunt cu ceaiul sau, în cel mai bun caz, cu cafeaua instant, ceea ce mie mi se pare o abominație și o blasfemie. Cât timp se face cafeaua, îmi iau tabletele de fier și vitamina D. Apoi îmi trebuie caietul în care îmi scriu paginile de dimineață și lucrurile pentru care sunt recunoscătoare în ziua aia, și carnețelul cu afirmații. Am nevoie de patruzeci de minute de solitudine în care sa îmi beau cafeaua și sa scriu în jurnal douăzeci de minute, sa citesc afirmațiile cinci minute, sa fac vizualizare pozitivă cinci minute, și sa meditez zece minute. Abia apoi pot sa plec, după ce îmi aranjez bretonul cu placa și îmi strâng trusa pentru aventuri de-o noapte.
2 comments:
oh my god.
asta cu afirmațiile e creepy rău, unless it is in a self-irony kind of way. the whole f point of a one night stand is to pluck you out of your routines, to reset your routines, in a sense.
In primul rand, întregul text e ironic. Nu am aventuri de-o noapte din mai multe motive, unul dintre ele fiind ca aventurile de-o noapte nu m-au satisfăcut niciodată, nici fizic, nici emoțional. În scurta perioada în care le-am avut, a fost pentru ca aveam nevoie de o validare externa, pentru ca nu aveam capacitatea emoțională sa îmi ofer acea validare singura. Între timp am trecut de faza asta, și nu am nevoie de un act sexual cu un străin sa mă simt validata. Nu doresc sa invalidez experiențele nimănui, sunt sigura ca exista femei care au aventuri de-o noapte din motive complet diferite. De exemplu înțeleg ca tu o faci ca sa ieși din rutina, ceea ce înțeleg perfect.
In al doilea rând, cred ca vrei sa zici ca TU crezi ca treaba cu afirmațiile e creepy rău, adică așa vezi tu lucrurile, în contextul propriilor tale valori. Cum tu nu ești punctul de referință al universului, treaba cu afirmațiile nu e creepy în sine, nu-i așa? :) Ca nu te poți erija tu în judecător, sa stabilesti tu cum sunt activitățile altora. Tu cel mult poți emite o opinie despre cum crezi tu ca sunt activitățile altora, ceea ce e acceptabil, dacă ți se cere aceasta opinie.
Unii prefera sa iasă din rutina având aventuri de-o noapte, ca tine, și e ok. Și alții prefera sa nu se trezească langa o persoana de care nu le pasa, și căreia nu-i pasa, și în schimb, prefera să-și recite afirmații, să-și reafirme iubirea de sine, ceea ce iarăși e ok. E loc pentru ambele tipuri de persoane pe lumea asta, și de alte câteva tipuri în plus. Nimic nu e "creepy rău" dacă ne face Fericiți, nu crezi? :)
Post a Comment