Căutare

Wednesday, November 28, 2012

O confesiune sexy

Eu când am ajuns la Toronto am fost deosebit de fascinată de diversitatea culturală, mai ales de bărbații diverși cultural. Recunosc. Și cum am un master in comunicare interculturală, am zis că e cazul să îmi testez cunoștințele, să văd și eu ce am înțeles din doi ani de studii aprofundate!

La prima petrecere la care am fost, erau așa, vreo două sute de oameni din vreo treizeci de țări. Mă uitam la bărbații aia divers colorați, de parcă eram un copil în magazinul de boamboane, știam că am voie doar o bomboană și nu mă puteam hotărî de care. Și când am șezut eu la masă cu un indonezian, un venezuelean si un sri-lankez (cum naiba le zice la ăștia, că n-am găsit pe google?) și au decretat ei trei că eu sunt exotică, că de, româncele nu-s pe toate drumurile la Toronto, am hotărât că trebuie să exploatez această nouă trăsătură a mea, la care neam din neamul meu n-a visat. Adică, mă înțelegeți...din tata de la Plenița și mama de la Șimnic, am ieșit eu, exotica Lavinia. Nu râdeți, că așa e...au zis bărbații ăia cafenii din țările calde, adică experți în exotism, da? Nu vă băgați unde nu vă pricepeți, zic.

Am plecat acasă hotărâtă să mă organizez puțin. Mai precis, să-mi fac o listă de priorități. Adică de rase, ați înțeles voi. Am luat-o prin eliminare: ce n-am eu la Craiova? Am pe dracu la Craiova, numai olteni. Nu că ei n-ar fi buni dar parcă ziceau cercetătorii că dacă nu diversificăm ADN-ul, distrugem rasa. Cum nu îmi doresc să se stingă oltenii de pe fața pământului, mi-am pus capete de listă un asiatic și un sud american. Chiar mi se pare că o olteancă face o pereche bună cu un sud american. Avem sânge iute cu sânge caliente. Ce ar putea să meargă prost aici? Cu asiaticii nu știu cum iese combinația, am zis că văd eu. Rețineți, întreg demersul a fost planificat în pur scopuri antropologice și genetice.

Într-o zi cu caniculă (da, există și la Toronto, sunt vreo trei pe an și se declară stare de alertă de gradul 0 sau ceva de genul) mi-am găsit asiaticul. Măi, era frumos de pica, ptiu pe el, culmea, mai era și înalt și cică era și actor. Mi-a explicat că vine de la filmări, mi-a arătat și scenariul cu atâta aroganță, ziceai că avusese în fișa postului din ziua respectivă cel puțin o scenă de sex cu Angelina.

Din păcate, pentru el bineînțeles, nu m-am putut concentra prea tare la el în ziua aia. Era cald, mă înțelegeți. Și eram la un festival jamaican, unde erau, logic, mulți jamaicani. și aveam jamaicani la mai multe poziții de pe lista mea. Glumesc, normal. A, și aia cu căldura am băgat-o așa, să par meteo sensibilă, dar de fapt jamaicanii au fost motivul pentru care nu m-am putut concentra la asiatic. Ei erau mulți, el unul singur, știți și voi cum e.

La a doua întâlnire cu asiaticul avem următoarea conversație:
El: De unde ești?
Eu: Din România, ți-am mai spus!
El: Adică din ce oraș din România?
Eu: Ei, că dacă îți spun, tu știi!
El: Ia să vedem.
Eu: Du-te dragă, nu e faimos. E pe lângă București.
El: Cum se numește?
Eu: Of, doamne! Craiova se numește! Na! Ai auzit de el?
El: Vorbești serios? Fosta mea prietenă e din Craiova. Stătea pe lângă McDonald's. Nu știu care dintre ele, n-am fost.
Eu: Stai liniștit că n-avem decât unul.

Ce ziceți de asta? Eu mă credeam o pionieră într-ale amestecării genelor oltenești cu cele asiatice (e singura mea șansă ca să îmi iasă un copil bun la mate, m-am gândit eu mult) când colo, s-a mai găsit una înaintea mea. Nasol. Eu chiar aspiram la statuie. Un bust acolo, consideram că merit. Nu m-aș fi întins la ecvestră, chiar nu.

Mă rog, ca să nu vă mai țin în suspans, vă mărturisesc că da, m-am întâlnit ceva timp cu asiaticul dar nu, nu pot confirma sau infirma zvonurile cu privire la dimensiunile intime. Nu am ajuns până acolo, pentru că mă seca de energie cu actoria lui. Da, frate (vere am zice noi aici in Oltenia) ok, îți trăiești visul. Wow. Super. Sunt mișcată, chiar sunt. Mereu mi-a plăcut energia oamenilor care își trăiesc visul, vorbesc serios acum. Dar nu îmi arunca visul tău în ochi mereu: când mănânc, când beau bere, când te pup. Dă-l în mă-sa de vis, pe bune. Mai trăiește-l și în sinea ta, din când în când, că faci prea multă gălăgie.

Să vă dau numai un exemplu.Mă sună într-o zi:
-Ce faci?
-Bine. Îmi caut nişte cizme.
-Am venit din British Columbia, de la filmări. Am filmat cu Jason Priestly.
-Cine-i ala?
-Nu ştii cine e Jason???
-Dacă nu e Antonio Banderas, nu, nu ştiu.
-E Brandon! Din Beverly Hills!
-A, ok atunci...
-Ne vedem şi noi?
-Da, vino la magazinul ăsta, unde sunt eu. Plec în vreo zece minute. Ajungi până atunci?
-Da, sunt destul de aproape.

Peste zece minute am plecat, că eu chiar trebuia să-mi cumpăr nişte cizme, nu puteam să stau după fiţele de artist al mileniului ale asiaticului. Până să ajung la următorul magazin cu cizme am oprit puţin şi la un magazin de rochiţe. Sună asiaticul:

- Nu te găsesc.
- Păi depinde unde mă cauţi.
- Am ajuns la magazin.
- A, păi am plecat. Ai zis că ajungi în 10 minute. Acum o juma de oră. Doar nu era să stau după tine.
- Unde eşti?
- La magazinul de rochiţe.
- Nu te mişca de acolo!

Nu m-am mişcat că aveam multe rochiţe de probat. A ajuns arogantul, care m-a luat la trei păzeşte de urgenţă.

- Adică eu alerg după tine prin Toronto?
- Dragă, când vei mulţumi pentru Oscar, o să mă pot lăuda la lume că mă alergai prin Toronto şi nu mă lăsai să-mi cumpăr cizme!
- Acum ma iei la mişto? Puteam să fiu la o bere cu Jason acum. Dar am ales să-mi petrec ziua cu tine.
-Care Jason?
-Ţi-am mai spus! Brandon!
-A, păi zi aşa. Nu mi se pare aşa pierdere. Doar nu e Dylan!

Şi uite aşa, din fason în fason, asiaticul m-a pierdut. Îmi mai trimite mesaje din când în când că vine la Braşov, să mă întâlnesc cu el. Pe acolo nu mă fugărise.

Pe scurt si despre latino lover. Mi-am găsit un mexican. În vâltoarea amorului lui pentru mine, s-a apucat să înveţe despre România. A învăţat regiunile istorice (Ţonciu, mare vedetă naţională nu le ştie) şi s-a prins că eu sunt olteancă. A căutat despre olteni şi a concluzionat că oltenii sunt cam ca mexicanii, aşa. Deci nu au greşit băieţii ăia când m-au proclamat exotică, da? A zis şi mexicanul.

Încă o chestie, indiferent de naţie, eu le dau mămăligă. E un test. Nu le place mămăliga, sunt morţi pentru mine. Le-aş da şi sarmale, dar mi-e lene să fac. Mexicanul a învăţat să-şi facă singur mămăligă. O mănâncă cu brânză, cu smântână şi cu pâine. Nu mai comentaţi, e un fel exotic de a mânca mămăliga.