Căutare

Wednesday, January 30, 2013

Dorinţe neîmplinite, adidaşi şi entorse


Îmi amintesc că, după revoluție, mi-am dorit enorm o singură chestie: o pereche de adidași cu scai. Atât! Am jelit și am cerșit la ai mei în mod constant, până când a reușit maică-mea să-mi procure o pereche. Ca o paranteză, pe vremea aia, cine nu e prea tânăr, îşi aminteşte, când doreai ceva, nu te duceai la magazin să cumperi şi gata. Era complicat, bişniţarii aduceau marfă din Turcia şi tu, dacă vroiai ceva, trebuia să ştii să ajungi la bişniţari. Ai mei, mai fraieri de fel, nu aveau aceste abilităţi, poate că alţi părinţi erau mai iscusiţi şi găseau ce doreau copiii mai repede. Oricum, vremuri grele. În ziua de azi poţi să-ţi cumperi adidaşi şi de la tine din pat. Deschizi laptopul, cauţi adidaşi online şi pac, ţi-ai cumpărat perechea dorită înainte să îţi termini de băut cafeaua. Dacă mi-ai fi spus atunci, când plângeam ca proasta după adidaşi cu scai, că voi ajunge să trăiesc vremurile astea, aş fi crezut că îmi povesteşti o carte scrisă de Jules Verne.

Şi revenind la adidaşii cu scai, cum spuneam, a făcut maică-mea rost de o pereche, mi i-a adus acasă, erau o frumusețe: albi, cu scaiul verde. Dar, ghinion. Îmi erau mici, culmea. Spun culmea, pentru că de atunci, nu mi s-a mai întâmplat să îmi fie mic vreun pantof, vreo sanda sau vreun adidas. Port 35 și uneori și 35 mi-e mare, mă înțelegeți. Efectiv, eu nu am voie să fac mofturi la încălțăminte, când găsesc ceva mărimea mea, cumpăr chiar dacă nu-mi trebuie, că dacă mă apuc să caut încălțări când am nevoie disperată, s-ar putea să rămân desculță pe perioadă nedeterminată.

Deci, d-aia zic, că treaba cu adidașii cu scai verde  a fost ghinion curat. Cred că nu au fost ei soarta mea, pe bune. Oricum, îi consider primii mei adidași, chiar dacă n-am avut parte de ei. Nu mai știu care au fost următorii adidași și nu mai știu dacă până la urmă mi s-a îndeplinit dorința de a avea adidași cu scai. Cred că am mai avut niște turcisme prin liceu, dar nu prea multe perechi, că eram veșnic scutită la sport. Problemele lombare în combinație cu multă lene sunt deosebit de grave și impun tratament, gen să mănânci prăjituri la cofetăria Amandina, transpiratul pe terenul de basket e exclus. Și sincer, eu, basket? Aveam 1.55 si 40 de kg în liceu. Serios, abia puteam să ridic o minge din aia.

Apropo de scutire la sport, într-un an s-a făcut profu al dracu și nu a mai lăsat scutitele să umble brambura. Le vroia în echipament, pe bancă, în sala de sport sau pe teren. Uite așa am făcut eu entorsă, coborând cele două trepte de la ieșirea din sala de sport, după o oră de stat pe bancă. Mă doare și acuma. Nici nu știu ce aidași aveam. Sau poate aveam teniși. Am mai căzut și în octombrie, anul trecut, la venerabilă vârstă de 31 de ani. Am făcut altă entorsă, la aceeași gleznă. Sunt sigură că mi-a rămas glezna sensibilă de la ora aia de sport din liceu. În octombrie am fost și la urgență. M-au plimbat cu scaunul cu rotile și doctorul era mișto de tot. Mi-a luat piciorul în mână, să-mi studieze gravitatea entorsei și eu îmi blestemam zilele că nu am căzut naiba și eu mâine, că în seara aia aș fi avut programare la pedichiură. Ghinion. Oricum s-a mirat să audă că am căzut așa, ca bleaga, din picioare, fără să mă împiedic, fără să mă fugărească vreun câine. Purtai tocuri, zice el? Nu, zic eu, balerini. Dar de la pedichiură nu mi-a dat întâlnire, sunt sigură. Am vrut să-l caut pe facebook când am ajuns acasă, dar uitasem cum îl cheamă. Și pe rețetă pusese parafa colegul lui, care nu era drăguț. N-a fost să fie, ca și cu adidașii cu scai, vă spun eu, unele lucruri sunt predestinate, altele nu.

Când a fost soră-mea în America, am rugat-o să-mi ia și mie adidași din aia Adidas Superstar parcă le zice și teniși Converse. Nu a găsit 35. Mi-a luat niște teniși Lacoste de la raionul de copii și niște adidași Superstar mărimea 36. Buni și ăia. Primii mei adidași de firmă. I-am purtat cu drag, deși trebuia să le pun niște vată în vârf. I-am murdărit într-o zi în Canada și i-am aruncat. Mi-a fost lene să-i spăl. Acum nu mai am adidași. Adică nu mai am adidași care să fie ai mei. Am găsit unii uitați acasă de soră-mea, pe care uneori îi mai folosesc la sală. Dar eu fac Pilates la sală și Pilates poți face și desculță. Sau desculț. Că deși e grup de fete, vine şi un domn să se scălămbie cu noi. Și se scălămbie și la zumba, la care eu nu stau, că mai am și treabă. Domnul ăsta, totuși, nu se scălămbie desculț, ca mine, el poartă adidași. Cred că ar trebui totuşi să îmi cumpăr şi eu o pereche, să nu mai port vechiturile soră-mii. Şi să nu-i mai arunc când se murdăresc, să pun mâna să-i spăl, că nu-mi cade rangul. 


*Articol scris pentru www.adidaşitari.ro

31 comments:

Shane Fera said...

Amintiri bune, multumesc pentru partajarea.
Am avut doar două perechi de pantofi la un moment dat.
O pereche de pantofi fantezie. Și o pereche de adidași.
Am folosit pentru a cumpăra adidași ieftine, dar au descoperit recent bucuriile adidași bine concepute.

Lavinia said...

Shane, I am impressed! Thank you for reading this. I can see by your comment that google translate did a pretty good job. You are so awesome! :)

Tomata said...

Superstarurile au fost si o dorinta de-a mea. mi i-am luat de la unguri ca erau mai ieftini ca la noi :P i-am purtat cred ca 3 ani si tot bine aratau. pana au inceput sa li se ingalbeneasca botul si i-am facut pantofi de gradina. :P

mihaela said...

Pe bune, nu stiai unde e sunt bisnitarii in Craiovita? Era o piata mareeee in care parca si ameteai pe mine acolo ma carau ai mei pentru ciocolate si cafele, eu adidasi nu am vrut in viata mea ca nu le-am vazut rostul. Cred ca n-am mai avut pantofi fara un toc acolo de pe la 12 ani.
In alte ordini de idei unde ai gasit tu doctor dragut la urgenta? ( note to myself sa povestesc cum am fost eu la urgenta dupa ce m-a calcat masina, exagerez Matizul nici nu cred ca e masina)
Si la pilates se scalambaie si domni? Ca ma batea gandul sa ma apuc de sport la varsta asta si io nu ma scalambai asa in orice companie :P

Lavinia said...

Eu habar nu aveam, ca aveam 9 și ceva ani când se întâmpla treaba cu adidașii, la câteva luni după revoluție, cred că prin toamnă așa.Pe vremea aia universul meu era în spatele blocului, unde mă jucam cu păpușile. Ai mei or fi știut și mă duceau cu preșul, se prea poate. M-au făcut să-mi strang bani de Pegas, mi-au luat banii, m-au plimbat puțin prin oraș, mi-au zis ca nu-s biciclete si gata. Nu am vazut nici bicicleta, nici bani. Si cate sticle am vandut ca sa strang banii aia! Cand mi-am strans bani de remi, m-am dus și mi-am cumparat singuri, ca alor mei nu li se mai puteau lasa bani pe mana, era clar. Am traversat cateva strazi, de la mine de la scoala 33, pana la Materna! :)))

Asta vara am petrecut niste zile prin spital si m-a uimit cantitatea de cadre medicale masculine aratoase. Chiar m-am intrebat de ce se duc fetele in club ca sa agate. O raita prin spital si e imposibil sa pleci acasa cu mana goala. Si in octombrie cand am fost cu entorsa am avut cel mai dragut doctor din univers. Si eu cu pedichiura nefacuta, damn it!

Eu ma scalambai la New Look si vine un singur domn, un doctor arab. Omul e serios, isi vede de exercitii, nu se uita dreapta stanga, Am fost sigura ca e strain, ca nu imi imaginez vreun baiat de origine romana facand zumba. Adica, ce zic tovarasii, ma intelegi....Eu ma scalambai miercurea, daca vrei ne scalambaim impreuna:)

Lavinia said...

Cred ca tot Superstar imi iau si acum:) Chiar rezistenti. Daca nu-i murdaream, cred ca ii mai aveam si acum:))))

amiralul said...

iei :X articol nou :D promit sa il citesc maine/poimaine cand am timp :*

vienela said...

Primii mei adidasi au fost rosii, cu talpa neagra. Erau dintr-un soi de panza teapana, potriviti pentru serile de vara. Dar inca de pe atunci purtam 39 la picior si uneori (mai ales in ultimul timp) nici aceasta marime nu mi se potrivea. Aveam si am nevoie de un 40, pentru a nu sta cu degetele indoite. Sa stii ca si la marimea aceasta sunt probleme. Cu greu gasesc incaltaminte potrivita.
Mi-ai amintit ca vine primavara si eu nu am nici o pereche de adidasi in casa, macar pentru plimbarile cu bicicleta.

DoarBaiaMare said...

Nebunia cu Adidas..Era incredibil cat de mult ne doream toti adidasi..Fiecare se lauda cu eticheta, cu unde e facut :)) Am avut Adidas made in Germany, colegu made in USA..:))

Lavinia said...

Da, pentru ca eu scriu mult. Nici advertorialele nu le pot face scurte. Clientul a cerut 200 de cuvinte si uite ce i-am dat:)))))

Lavinia said...

40 e extrema lui 35. Ah, ce le invidiez pe femeile care poarta 37-38...ofofof

Lavinia said...

Ehe, poate pe vremea ta. Pe vremea mea, daca aveam ceva din Turcia, eram deosebit de fericiti:))

bucuros said...

sa nu ai adidasi, ciudat. eu nu concep o viata fara ei :(

DANAP.RO said...

Ma regasesc in amintirile tale. Si eu cautam, ai mei imi cautau tot felul de chestii, inclusiv adidasi (fara scai). Greu gasesc si acum ceva ok, la numarul 35 1/2 cat port... Iar balerinii de care povestesti tu imi cam zboara din picioare :))

Lavinia said...

Noi, fetele, supravietuim si fara ei:))

Lavinia said...

Da, balerini si sandale gasesc cel mai greu. Chiar trebuie sa fie numarul meu, nu merge ca la cizme sau adidasi, unde pot sa iau si un numar mai mare, daca e cazul.

Gigi Kant said...

„Asta vara am petrecut niste zile prin spital si m-a uimit cantitatea de cadre medicale masculine aratoase. Chiar m-am intrebat de ce se duc fetele in club ca sa agate.“ Au astfel o şansă în plus. Dacă nu agaţă-n club, beau de supărare, intră-n comă alcoolică şi ajung la Urgenţă, pe mâna unui cadru masculin arătos şi neîncurcate de cine ştie ce concurenţă.

Taraboste said...

Legat de finalul muncitoresc, este ceva tipic feminin ... Sunt multe femei care arunca la gunoi rufe murdare in loc sa le spele :)
Noroc ca s-a inventat masina de spalat automata, ca altfel nu stiu ce va faceati :D

Paul said...

Bine punctat Taraboste.

Lavinia said...

Doamne, daaaa! Eu nu vad viata fara masina de spalat automata, placa de indreptat parul, laptop si wifi. Atata imi trebuie mie pe lumea asta sa fiu fericita. I am so cheap, you can buy me with a coffee:)) Ma rog, vorba vine...

bloodie said...

Of... şi eu port tot 35, te înţeleg perfect. Din fericire, se fac nişte papuci foarte mişto pentru copii în ziua de azi :)

Claudiu said...

Eu n-am prins perioada lui Ceausescu, ca eram prea mic. Dar prin 95-2000 erau la moda tenisii cu cramponi de cauciuc. N-am jucat niciodata fotbal, dar imi placeau al naibii tenisii aia. Stiu ca eram mic, aveam o bicicleta mare si ma chinuiam sa pedalez cu cramponii aia in picioare:)

Lavinia said...

În Canada am descoperit cu mare placere ca incaltamintea pentru copii era mult mai ieftina decat cea pentru adulti asa ca am abuzat de departamentul copiilor:)) Mai ales ca nu port tocuri, imi e foarte usor sa ma incalt de la fetite:))

Lavinia said...

Ce usor ne atasam de obiecte cand eram mici. Nu stiu altii cum sunt, dar in prezent am foarte putine haine sau incaltari de care sunt atasata emotional. Toate sunt consumabile.

Lavinia said...

Da, ai dreptate. Cum de nu m-am gandit! :))) Sigur asta e strategia clubberițelor! :))

amiralul said...

omg :)) tin minte cand eram mic, la scoala generala clasele 1-4 )) era moda aia cu adidasii cu scai si cu luminite la calcai :)) cand faceai un pas se aprindea luminita la adidas... erau superbi

Lavinia said...

Eram deja domnişoară când au apărut ăia cu luminiţe. Aveam alte visuri deja:)))

Adriana said...

Hehe... greu si cu masurile astea mici.. fa-ti pe comanda Lavinia :D

Alexandru said...

Si eu cand eram mic, vroiam adidasii din aceea cu lumini, ma rugam de ai mei sa-mi cumpere ca vedeam la altii :)) , fiecare isi doreste cate ceva cand e mic .

Lavinia said...

Da, e o idee buna. Mersi:)

Lavinia said...

Așa e...totți ne dorim câte ceva și toți ne supărăm de parcă e sfârșitul lumii, dacă nu primim:)