Căutare

Wednesday, January 30, 2013

Dorinţe neîmplinite, adidaşi şi entorse


Îmi amintesc că, după revoluție, mi-am dorit enorm o singură chestie: o pereche de adidași cu scai. Atât! Am jelit și am cerșit la ai mei în mod constant, până când a reușit maică-mea să-mi procure o pereche. Ca o paranteză, pe vremea aia, cine nu e prea tânăr, îşi aminteşte, când doreai ceva, nu te duceai la magazin să cumperi şi gata. Era complicat, bişniţarii aduceau marfă din Turcia şi tu, dacă vroiai ceva, trebuia să ştii să ajungi la bişniţari. Ai mei, mai fraieri de fel, nu aveau aceste abilităţi, poate că alţi părinţi erau mai iscusiţi şi găseau ce doreau copiii mai repede. Oricum, vremuri grele. În ziua de azi poţi să-ţi cumperi adidaşi şi de la tine din pat. Deschizi laptopul, cauţi adidaşi online şi pac, ţi-ai cumpărat perechea dorită înainte să îţi termini de băut cafeaua. Dacă mi-ai fi spus atunci, când plângeam ca proasta după adidaşi cu scai, că voi ajunge să trăiesc vremurile astea, aş fi crezut că îmi povesteşti o carte scrisă de Jules Verne.

Şi revenind la adidaşii cu scai, cum spuneam, a făcut maică-mea rost de o pereche, mi i-a adus acasă, erau o frumusețe: albi, cu scaiul verde. Dar, ghinion. Îmi erau mici, culmea. Spun culmea, pentru că de atunci, nu mi s-a mai întâmplat să îmi fie mic vreun pantof, vreo sanda sau vreun adidas. Port 35 și uneori și 35 mi-e mare, mă înțelegeți. Efectiv, eu nu am voie să fac mofturi la încălțăminte, când găsesc ceva mărimea mea, cumpăr chiar dacă nu-mi trebuie, că dacă mă apuc să caut încălțări când am nevoie disperată, s-ar putea să rămân desculță pe perioadă nedeterminată.

Deci, d-aia zic, că treaba cu adidașii cu scai verde  a fost ghinion curat. Cred că nu au fost ei soarta mea, pe bune. Oricum, îi consider primii mei adidași, chiar dacă n-am avut parte de ei. Nu mai știu care au fost următorii adidași și nu mai știu dacă până la urmă mi s-a îndeplinit dorința de a avea adidași cu scai. Cred că am mai avut niște turcisme prin liceu, dar nu prea multe perechi, că eram veșnic scutită la sport. Problemele lombare în combinație cu multă lene sunt deosebit de grave și impun tratament, gen să mănânci prăjituri la cofetăria Amandina, transpiratul pe terenul de basket e exclus. Și sincer, eu, basket? Aveam 1.55 si 40 de kg în liceu. Serios, abia puteam să ridic o minge din aia.

Apropo de scutire la sport, într-un an s-a făcut profu al dracu și nu a mai lăsat scutitele să umble brambura. Le vroia în echipament, pe bancă, în sala de sport sau pe teren. Uite așa am făcut eu entorsă, coborând cele două trepte de la ieșirea din sala de sport, după o oră de stat pe bancă. Mă doare și acuma. Nici nu știu ce aidași aveam. Sau poate aveam teniși. Am mai căzut și în octombrie, anul trecut, la venerabilă vârstă de 31 de ani. Am făcut altă entorsă, la aceeași gleznă. Sunt sigură că mi-a rămas glezna sensibilă de la ora aia de sport din liceu. În octombrie am fost și la urgență. M-au plimbat cu scaunul cu rotile și doctorul era mișto de tot. Mi-a luat piciorul în mână, să-mi studieze gravitatea entorsei și eu îmi blestemam zilele că nu am căzut naiba și eu mâine, că în seara aia aș fi avut programare la pedichiură. Ghinion. Oricum s-a mirat să audă că am căzut așa, ca bleaga, din picioare, fără să mă împiedic, fără să mă fugărească vreun câine. Purtai tocuri, zice el? Nu, zic eu, balerini. Dar de la pedichiură nu mi-a dat întâlnire, sunt sigură. Am vrut să-l caut pe facebook când am ajuns acasă, dar uitasem cum îl cheamă. Și pe rețetă pusese parafa colegul lui, care nu era drăguț. N-a fost să fie, ca și cu adidașii cu scai, vă spun eu, unele lucruri sunt predestinate, altele nu.

Când a fost soră-mea în America, am rugat-o să-mi ia și mie adidași din aia Adidas Superstar parcă le zice și teniși Converse. Nu a găsit 35. Mi-a luat niște teniși Lacoste de la raionul de copii și niște adidași Superstar mărimea 36. Buni și ăia. Primii mei adidași de firmă. I-am purtat cu drag, deși trebuia să le pun niște vată în vârf. I-am murdărit într-o zi în Canada și i-am aruncat. Mi-a fost lene să-i spăl. Acum nu mai am adidași. Adică nu mai am adidași care să fie ai mei. Am găsit unii uitați acasă de soră-mea, pe care uneori îi mai folosesc la sală. Dar eu fac Pilates la sală și Pilates poți face și desculță. Sau desculț. Că deși e grup de fete, vine şi un domn să se scălămbie cu noi. Și se scălămbie și la zumba, la care eu nu stau, că mai am și treabă. Domnul ăsta, totuși, nu se scălămbie desculț, ca mine, el poartă adidași. Cred că ar trebui totuşi să îmi cumpăr şi eu o pereche, să nu mai port vechiturile soră-mii. Şi să nu-i mai arunc când se murdăresc, să pun mâna să-i spăl, că nu-mi cade rangul. 


*Articol scris pentru www.adidaşitari.ro