Pages

Monday, February 18, 2013

Despre cum am citit o carte (aceasta NU e o recenzie!)

Am citit deja una dintre cărțile trimise de editura Allfa dar aceasta nu este o recenzie! Vreau doar să vă spun de ce am ales-o și cum am citit-o. 

Cartea se numește "Cartea norilor" și este scrisă de Chloe Adjanis. În primul rând, mi-a plăcut biografia autoarei. S-a născut la New York și a copilărit în Olanda și în Mexic. Mi-a stârnit curiozitatea numai cu melanjul acesta de culturi care și-au pus amprenta asupra personalității ei în perioada copilăriei. A studiat la Harvard și la Oxford și a publicat în Anglia și în Mexic, până la debutul său literar. Mă fascinează oamenii care par să poarte bucăți de lume în ei, îmi place să-i ascult sau să-i citesc, după caz, mi se pare că nimic nu te deschide la minte și la suflet așa cum te deschide multiculturalitatea. Expus fiind la diversitate, fără să vrei, înțelegi mai mult, simți mai mult, tolerezi mai mult, știi mai mult. 

Apoi, acțiunea se petrece în Berlin, ultimul oraș pe care l-am vizitat. Eroina, o mexicană, își povestește relația personală cu Berlinul. Eu nu am o relație personală cu Berlinul, am stat acolo doar o săptămână,  dar mi-a plăcut să citesc despre locuri cât de cât familiare, mi-a plăcut să tresar la descrierea unei străzi sau a unei piețe, de exemplu. 

Tot timpul cât am citit această carte, am ascultat soundtrack-ul de la musicalul pe care l-am văzut la Berlin, "Tanz der Vampire", care este muzica pe care toată viața de acum încolo o voi asocia cu Berlinul (am muzică pentru toate orașele în care fost, muzică pe care am ascultat-o prima dată acolo, este o altă nebunie de-ale mele) și asta m-a transpus și mai mult în acțiunea romanului.

Am rezonat foarte mult la relația eroinei cu orașul, am avut o relație asemănătoare cu Toronto și relațiile noastre au cam aceleași repere, cum ar fi, de exemplu, sentimentele pe care i le trezeau călătoriile cu metroul și vocea care recita stațiile. 

Apropo de Toronto, îmi amintesc că am în timpul șederii mele acolo am citit o carte de Carol Shields, o scriitoare canadiană. Acțiunea se petrecea în Toronto și cât timp am citit cartea și o bună perioadă după aceea, de câte ori treceam printr-un loc amintit în roman, căutam din ochi personajele și retrăiam frânturi din acțiune. Este incredibil cât de mult mă pot transpune într-o poveste, aproape că o suprapun realității. Pare o nebunie dar este o nebunie frumoasă de care sper să sufăr toată viața. Și dacă se agravează, zău că nu mă supăr.

P.S. Trebuie să vină și recenzia. Să fiți pregătiți să comentați, că EU VREAU PĂDURE!

Friday, February 15, 2013

Eu vreau pădure!



Tocmai am primit cărţile de la Editura All, pentru campania vALLuntar. O să citesc "Cartea norilor" de Chloe Aridjis şi "Relaţii exuale" de Michel Birbaek şi apoi o să vă povestec despre ele. Promit să vă povestesc frumos de tot şi voi trebuie să promiteţi că veţi lăsa multe multe multe comentarii, pentru că toate comentariile se vor transforma în mod magic în copaci plantaţi de ROMSILVA. Că vreau şi eu pădurea mea, na. 

Dacă vreţi să participaţi la campanie, mai aveţi timp până pe 17 februarie să îi scrieţi Loredanei Modoran. Detalii aici.

Tuesday, February 12, 2013

Alexander Balanescu la Craiova


Azi l-am cunoscut pe Alexander Balanescu. Dacă ar trebui să îl descriu într-un singur cuvânt, aş spune că Alexander Balanescu este un om senin. În mai multe cuvinte, Alexander Balanescu este un om calm, relaxat, pare împăcat cu el însuşi şi cu lumea întreagă şi emană energia omului care îşi trăieşte visul, care face exact ceea ce trebuie să facă, care şi-a găsit rostul, menirea, drumul. Sunt atât de rari oamenii aceştia. De câte ori îmi iese câte unul în cale, îl privesc cu drag, cu invidie şi cu speranţa că într-o bună zi voi avea şi eu lumina asta potolită în ochi, liniştea asta preţioasă pe faţă.

Dar cine este Alexander Balanescu? Pe scurt, este un compozitor şi un violonist de avangardă de origine română, stabilit la Londra. În anul 1987 a fondat Balanescu Quartet, devenind celebru pe plan internaţional datorită originalităţii compoziţiilor sale şi a stilului interpretativ. Cvartetul îmbină în mod eclectic genuri extrem de diferite, muzica promovată fiind deosebit de accesibilă publicului larg. Balanescu Quartet a realizat mai multe albume de studio. Alexander Balanescu a compus, printre altele, muzica de film pentru producţia regizorului american Philip Haas, Angels and Insects dar şi pentru pelicula regizorului român Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii.

Nu am ştiut de existenţa lui Balanescu până acum câteva săptămâni, când Alin mi-a spus despre concertul său de Filarmonica Oltenia, din 13 februarie. Mi-a trimis şi câteva link-uri să mă edific şi sincer, mi-a luat doiar trei-patru melodii ca să devin fană. 

Azi am fost la conferinţa de presă şi nu am intenţionat să îl întreb nimic. Am vrut doar să-l ascult vorbind. Vorbeşte molcom şi egal, poate pentru că îi este greu să aleagă cuvintele, după mulţi de ani de locuit în străinătate. Întrebarea arzătoare a jurnaliştilor a fost cum de a ajuns să cânte la Filarmonica Oltenia. O întrebare justă, având în vedere că la Craiova nu se întâmplă aproape niciodată nimic şi că în general, marile nume nu prea poposesc pe la noi prin urbe.

Se pare că meritul îi aparţine noului manager, Vlad Drăgulescu, care a ştiut ce să îi propună şi cum să îi propună lui Balanescu. Ca să-l citez pe artist “colaborarea aceasta are doar început, încă nu are un sfârşit”. Se pare că în mai urmează un nou concert şi pentru toamnă, Alexander Balanescu pregăteşte o compoziţie nouă în care să îi implice pe membrii orchestrei ca solişti.

De asemenea este posibil să îl vedem şi în cadrul festivalului Maria Tănase, se poartă deja discuţii în acest sens. Ar fi o colaborare mai mult decât potrivită, având în vedere că Maria Tănase, pe care o descrie ca fiind “o voce mare a secolului XX, uluitoare, cu o arie de exprimare vocală de la cabaret la operă”,  este o influenţă puternică în muzica lui Balanescu, acesta dedicându-i marii cântăreţe un întreg album, Maria T.,  apărut în 2005. Spectacolul Maria T. este descris de Balanescu ca fiind un spectacol multimedia, realizat cu ajutorul lui Klaus Obermaier, care a prelucrat imaginile găsite de Balanescu la studiorile din Buftea,  inspirându-se puternic şi din estetica folclorului românesc.

Alexander Balanescu este un exemplu edificator al creativităţii în exil, când dorul de casă se preschimbă în artă, când actul artistic este singura cale care te mai poate duce acasă.  De aceea creaţiile sale au puternice rădăcini româneşti şi aşa cum spune el, spectacolele susţinute în România sunt fireşti, pentru că îşi doreşte o reconectare la cultura românească, după aproape douăzeci de ani de absenţă.

Sunt cunoscute colaborările sale cu Ada Milea, despre care ne-a povestit cu căldură, în cuvinte puţine şi frumoase.  Spune că de la Ada a învăţat să lucreze muzică şi text, ceea ce îi este de mare folos în spectacolele sale de teatru şi a promis că va încerca să ne aducă la Craiova unul dintre spectacolele lor. Noi aştepăm cu drag.

Apropo de teatru, începând de luna aceasta, îl puteţi vedea pe Alexander Balanescu la Bucureşti, în Însemnărileunui nebun după Gogol. Citez din Observator cultural: "În Însemnările unui nebun de N.V. Gogol, respectînd pînă la veneraţie textul, Alexandru Bălănescu a acceptat să fie alter ego-ul lui Marius Manole, încercînd să îi dea cît mai bine replica, atît muzical, cît şi vorbit. Iar actorul şi-a construit un text uneori atît de... cîntat, încît ritmul vorbirii, chiar şi cel al răsuflării urmăreau cu exactitate ritmul muzicii." 

Am plecat de la conferinţa de presă entuziasmată, nerăbdătoare să vină mâine mai repede, să merg la concert, să văd cum sună Bach-ul lui, hotărâtă să ascult din nou Maria Tănase, să văd ce e cu Enescu, pentru că Balanescu îl consideră un geniu muzical, situat în imediata apropiere a lui Mozart. Şi îl cred. Dar vreau să învăţ mai multe. Pentru că asta face Alexander Balanescu, atrage publicul tânăr spre muzica "grea". făcând-o accesibilă prin interpretarea sa originală şi modernă, dorinţa lui fiind să educe muzical copiii, adolescenţii, tinerii în general pentru că ei reprezintă publicul de mâine.

Este o iniţiativă generoasă şi de succes până acum, în Bucureşti, cel puţin. Sunt curioasă ce impact va avea această premieră la Craiova, premieră care pentru Balanescu înseamnă, după spusele lui, mai mult o ocazie de a face cunoştinţă cu orchestra Filarmonicii Oltenia. Va interpreta din Bach, pe care îl consideră “un jazzman al timpurilor sale” şi câteva compoziţii proprii.

Eu una, abia aştept. Până una alta, vă las cu Alexander Balanescu şi muza lui, Maria T. 


LATER EDIT:

Aseară am fost la concert. Un solo de vioară. Nu am mai ascultat niciodată un solo de vioară. Habar nu aveam că o vioară poate să scoată atâtea sunete minunate. Am plecat de la concert cu sufletul mai liniştit şi cu zâmbetul pe buze.

Au fost locuri goale în sală, deşi biletul a fost 15 lei. Sâmbata trecută am fost într-un club unde intrarea a fost tot 15 lei. A fost plin. Nu înţeleg, dar în sfârşit...

Balanescu a ieşit pentru bis. În timp ce el cânta, mulţi tineri părăseau sala. Mi s-a părut un gest de imensă lipsă de politeţe. Nu comentez, sunt doar tristă că tânăra generaţie duce lipsa unor repere esenţiale.





Monday, February 11, 2013

E oficial, sunt mai tare decât Oprah. Google, page rank 10, te rog

Nu știu cum calculează Google page rank-ul ăla despre care vorbește toată lumea, însă știu sigur că începând de azi, eu trebuie să am page rank 10 la ambele bloguri. Este foarte clar, sunt cea mai influentă femeie din blogosfera mondială, de fapt, sunt cea mai influentă persoană de pe planetă. Și din univers. Ce Obama, ce Oprah, ce Ellen! Lavinia is the shit now.

Să vedeți cum s-a întâmplat. Prietenul meu Raj îmi trimite azi următorul mesaj: "Your Rome visit was successful... Pope is resigning." Adică, pentru cei nevorbitori de engleză, cică vizita mea la Roma (aia din iunie) a fost un succes, papa a demisionat. Raj a citit și cum știa că m-am ocupat îndeaproape de acest proiect (i-am scris o scrisoare papei, pe care i-am trimis-o pe twitter) a considerat că trebuie să mă anunțe că am reușit. A durat cam juma de an, dar na, nici pământul n-a fost făcut într-o zi. Și având în vedere că n-a mai demisionat nici un papă până acum, zic că juma de an e o nimica toată. 

Mai pe seară, îmi scrie și prietena cunoscută drept Catrinel, rezidentă la Roma, deocamdată. Cică: "ai văzut ce am făcut?" Adică ea crede că NOI am făcut, doar pentru că la Roma am dormit pe canapeaua ei, și uite așa, vrea și ea credit la faza asta. Eu tac și o las să creadă că, da, desigur, are și ea o maaaaaare contribuție la toată treaba, dar pe bune, știe cineva cum îl cheamă pe individul în al cărui staul a născut fecioara Maria? Numele lui s-a pierdut în negura istoriei, așa cum se va pierde și al ei. Ați și uitat deja că o cheamă Catrinel, nu? Eram precisă, și oricum faptul că nu îi folosesc numele real n-o ajută deloc. Ca o paranteză, în metafora de mai sus, staulul este sufrageria de la Roma a lui Catrinel, ea e proprietarul de staul, eu fecioara Maria, evident, și Iisusul născut de mine, e de fapt proiectul acesta de a scăpa de papa. Clar ca buna ziua, nu?

Și m-am gândit la o chestie. Eu am mai avut un demers asemănător doar că nu a fost de anvergură divină. Am scris de una, Andromeda Cuțit, pe numele ei fictiv dat de mine, care mi-a fost un fel de șefă, mă rog, să fii șef, înseamnă să înțelegi ce ai de făcut și să fii în stare să faci, ceea ce nu era cazul aici, d-aia zic un fel de șefă. Doar că ea nu s-a simțit, așa cum s-a simțit papa și nu și-a dat demisia nici de-a dracu. Chiar a intervenit la un șeful cel mare, propunând ca toți colegii care au dat like la articol să fie sancționați. Moțiunea a fost respinsă, evident.

Acum, stau și mă întreb dacă și papa s-a dus la șeful cel mare, aka dumnezeu, (DUMNEZEU, mă scuzați voi, cei preacredincioși) să se plângă de mine, așa cum a făcut Andromeda. Sincer, cred că s-a dus, mai ales că l-am hărțuit și pe twitter, deh, dracu l-a pus să socializeze? Și cred că dumnezeu (DUMNEZEU) i-a zis, după cum urmează. Pun în ghilimele, că va face parte din viitoarele scripturi, o să vedeți:

"Băi Papă, Lavinia e cea mai mișto creație a mea, am lucrat la ea de la facerea lumii până în anul de grație 1980 și mă gândesc chiar s-o fac nemuritoare, să se poată bucura de măreția ei toate generațiile de acum și până la sfârșitul lumii. Care nu știu precis când o să fie, probabil într-o zi când o să mă scol eu cu curu meu divin la cearșaful meu divin și o să hotărăsc că trebuie să vă ia mama dracu, că nu se mai poate cu voi, oamenii, că ați luat-o razna de tot. Deci, Papă, ori demisionezi, ori te concediez?" zise dumnezeu (DUMNEZU) nervos.

Nu știu dacă știți protocolul din cer, faza e că să te concedieze  dumnezeu (DUMNEZU), înseamnă să mori. Așa că papa statu nițel pe gânduri (perioada în care a fost pe moarte) și până la urmă și-a dat seama că nu vrea să moară așa, că mai are niște ani în față, că vrea să vadă cum se termină Californication și poate să prindă apocalipsa aia mare, live. Deci a demisionat. Cu plăcere, oameni buni, și altădată.

P.S. Catrinel: Plouă cu tunete și fulgere la Roma, cred că are legătură cu Papa.

Nu dragă Catrinel, are legătură cu mine, că vrei să îți asumi merite pe munca mea. Watch your back, zic....