Căutare

Thursday, October 24, 2013

Și am mai adăugat un păcat pe listă

Aseară am fost la un spectacol de stand up comedy bilingv, în engleză și în italiană. Dar nu faptul că sunt trilingvă e important, ci faptul că m-a însoțit un baiat atât de frumos, că nu mai avea stare suflarea feminină din sală (sala era destul de mică, dar mă rog). Ziceai că au pureci, așa se fâțâiau gagicile pe scaune, cu ochii după băiatul meu, ca girofarul. Aproape că m-am simțit vinovată că îl țin numai pentru mine și în timp ce ele nu mai știau cum să semnalizeze că există, mintea mea activă începuse să coacă un business plan și anume să îl scot pe băiat la închiriat:  5 lire să pui mâna pe el, 10 lire să pună el mâna pe tine, 15 lire să îl pupi, 20 de lire să te pupe el pe tine etc. 

I-am și spus despre ideea mea genială la un moment dat, când m-am întors după cinci minute petrecute la budă și l-am găsit asaltat. La care el m-a întrebat cât la sută primește din profit. Și i-am spus că nimic, că el se alege cu pupatul și cu mângâierile, să nu fie obraznic și să mai ceară și bani.

Desigur că vă întrebați ce are băiatul de e așa frumos. Păi în primul rând e înalt (dacă stă pe scaun este cât mine în picioare) apoi e brunet și exotic și la spectacolul cu pricina erau doar italieni și englezi, deci arieni spălăciți. Apoi, nu avea ochi pentru nimeni, era grămadă pe mine, copleșindu-mă cu gesturi de tandrețe și un bărbat care e și înalt și frumos și tandru, face să ticăie ceasul biologic în femei, chiar dacă tandrețea nu le este adresată.  

Și desigur că vă întrebați ce vede frumosul acesta la mine. Nu sunteți singurii, și eu mă întreb, deși știu sigur că sunt cea mai fabuloasă ființă din univers. Totuși, bănuiesc că mă place pentru că este programator. Și pentru că programatorii sunt ciudați ei ca specie, într-un mod șarmant, desigur.

Și acum, mai mult ca sigur, vă întrebați: da' italianu'? da' italianu'? Să știți că un italian, cât e el de italian, devine ușor istorie când trăiești într-un oraș ca Londra, plin de ispite. Și da, eu uit ochii pe care nu-i văd măcar de două-trei ori pe săptămână. Mai ales dacă văd alți ochi...I know, I know...sunt incorigibilă. Și plină de păcate. Doamne, iartă-mă. Dacă vrei...Dacă poți...

Apropo: oare mărturisirea păcatelor pe blog se ia în calculele divine ca și spovedanie? Ce credeți? Dacă da, eu cred ca ar trebui să fiu avansată la rang de sfântă. Aș fi cu cruce roșie în calendar și de ziua mea s-ar da dezlegare la bere.